top of page
FUNDAL ALB.png

Schimbul de experiență [2024]

15-21 aprilie

Schimbul de experiență este un proiect care oferă studenților șansa de a descoperi și alte medii academice, în afara celor în cadrul cărora studiază. Asociația Studenților la Istorie ,,Dacia" realizează acest proiect în colaborare cu alte Facultăți de Istorie din țară și oferă, astfel, o oportunitate excelentă pentru cei care sunt curioși să afle cum se desfășoară viața unui student la Istorie în Cluj-Napoca sau în Iași, de exemplu.

În săptămâna 15-21 aprilie 2024, ASID a avut plăcerea să găzduiască un grup de studenți de la Facultatea de Istorie a Universității,,Al. I. Cuza" din Iași.

După un drum destul de lung cu trenul, studenții de la Iași au ajuns în Gara de Nord din București, unde au fost întâmpinați de câțiva voluntari ASID. După ce s-au stabilit în căminele ce le-au servit drept casă pentru o săptămână, a urmat o ședință alături de voluntari. S-au discutat chestiuni organizatorice și, cu această ocazie, le-a fost prezentat programul propus pentru următoarele zile.

După ce s-au clarificat aceste lucruri, studenții din Iași au fost invitați să ia parte la un tur ghidat, organizat de ASID. Astfel, studenții și-au preluat și rolurile de turiști și au pornit pe urmele istoriei spuse de clădirile aflate în centrul Bucureștiului și pe Calea Victoriei. Turul, care a fost programat seara, s-a desfășurat în condiții optime și a reușit să le prezinte pe scurt studenților ieșeni poveștile din trecut ale capitalei.

Ziua de marți i-a adus pe studenții din Iași în contact cu mediul academic al Universității din București. Aceștia au avut ocazia să asiste la mai multe cursuri din programa facultății, să discute cu profesorii, dar și să schimbe impresii cu studenții Facultății de Istorie din București. Cea de-a doua zi a proiectului s-a încheiat cu o activitate informală, unde voluntarii și studenții din Iași au putut să se împrietenească și să împărtășească diverse experiențe și povești. Și pentru că după o zi de cursuri era necesară puțină adrenalină, studenții din Iași și București au ajuns la LaserMaxx, unde s-au distrat pe măsura așteptărilor.

Cea de-a treia zi a Schimbului de Experiență a continuat în aceeași tonalitate. Studenții au mers la cursuri de dimineață, iar după-amiaza a fost rezervată destinderii în cadrul unor diverse activități informale.

Ziua de joi a contiunat la fel ca și celelalte, cu 2 cursuri în prima partea a zilei. Studenții au participat, iar profesorii au fost încântați de prezența numeroasă a acestora. După cursuri, aceștia au mers la cantină, unde au petrecut timp prețios alături de colegii lor. Seara a adus două momente de relaxare și pline de evenimente memorabile. Mai întâi, aceștia au mers la MINA Museum, loc în care au fost încântați de aspectul acestuia. Ziua s-a încheiat cu o petrecere în Centru Vechi, unde toată lumea s-a distrat până dimineață.

Ultima zi a săptămânii a adus un moment de respiro pentru toată lumea, iar timpul liber este folosit într-un mod constructiv, vizitele la muzeu fiind completate de vizite prin București ale unor locații renumite. Zâmbete, liniște și momente unice au descris în linii mari ziua de vineri.

Sâmbătă, atmosfera pozitivă a continuat să fie la același nivel, explorarea Bucureștiului fiind la mare căutare. În paralel, ,,Cupa ASID” a fost un alt punct de atracție pentru o parte dintre aceștia, iar penultima zi a Schimbului s-a dovedit a fi una foarte reușită. Duminică ne-am luat rămas bun de la prietenii noștri de la Iași cu speranța că ne vom revedea curând.

SCHIMB
FUNDAL ALB.png

Schimbul de experiență [2023]

8-14 mai

ASID i-a primit ca oaspeți pe studenții Universității Babeș-Bolyai, din Cluj-Napoca timp de o saptămână, în cadrul proiectului denumit „Schimbul de experiență”. Acesta s-a desfășurat în perioada 8-14 mai 2023, proiectul având ca scop crearea de legături între studenții Facultăților de Istorie din țară.

Prietenii de la Cluj au participat la cursuri din cadrul facultății noastre și s-au bucurat de numeroase activități pregătite special pentru ei. Aceștia au avut ocazia de a descoperi secretele monumentelor istorice din București la un Scavenger Hunt memorabil. De asemenea, și-au arătat calitățile de istorici în cadrul unui Quiz Istoric. Au vizitat Muzeul Național de Istorie a României și au fost prezenți la Turul Nocturn din cadrul proiectului „Prin Bucureștiul Istoric”. Studenții au avut parte și de distracție la LaserMaxx, chiar și un Party a fost pregătit pentru ei.

Așadar, aceștia au părăsit Bucureștiul cu amintiri frumoase și prieteni noi. Ulterior și studenții noștri au fost invitați la Cluj, unde timp de o săptămână, în perioada 16-22 octombrie, au avut parte de momente de neuitat.

Cover Schimb
bottom of page